Farul din Alexandria

Anul Constructiei: Se estimeaza ca a fost terminat in jurul anului 280 I.C. desi constructia a inceput in jurul anului 290 I.C.
Locatie: Pe o mica insula de langa orasul egiptean Alexandria numita Pharos.
Istorie: Dupa moartea lui Alexandru ce Mare, comandantul lui, Ptolemeu Soter, a preluat conducerea in Egipt in orasul fondat de Alexandru, oras numit Alexandria. El a inceput constructia farului in anul 290 I.C., constructie ce a fost insa finalizata de fiul lui, Ptolemeu Philadelphus. Constructia a fost dedicata lui Ptolemeu Soter si sotiei lui, Berenice si se presupune ca a fost finantata de un diplomat bogat numit Sostratus din Cnidus. Constructia a fost atat de faimoasa incat denumirea de "far" a fost preluata in limbile franceza, italiana, spaniola si in romana. Farul din Alexandria a ajutat la navigatie timp de mai bine de 1000 de ani, pana cand a fost distrus in urma a doua cutremure, din 1303 A.D. si 1323 A.D. A fost atat de faimos, incat a aparut chiar si pe monedele romane. In 1480 pe locul lui a fost construit un fort islamic numit Fortul din Kait Bey folosit in scopuri militare. Recent, oameni de stiinta au gasit parti din far scufundate pe care le-au adus la suprafata ca sa le studieze.
Descrierea:Farul avea o inaltime de 117 m si era construit din 3 parti pe o baza larga. Prima parte era un cub inalt de 56 m, a doua sectiune era o prisma octogonala inclinata in interior inalta de 27 m, iar ultima parte era un cilindru de 7 m inaltime. In interiorul cilindrului erau o flacara care ardea noaptea si o oglinda. Combustibilul folosit pentru flacara se presupune ca era balegar uscat de la animale. Oglinda era folosita pentru ca ziua sa reflecte lumina soarelui si pe cea a focului pe timpul noptii. In varful cilindrului se afla o statuie, cel mai probabil a lui Zeus sau Poseidon, zeul marii.

Egiptul - Generalitati

EGIPTUL :Odata cea mai bogata si puternica natiune in lumea antica, Egiptul isi pierdea puterea incetul cu incetul. Cucerit de persi in 525 i.Hr., taramul faraonilor avea sa ramana teritoriul imperiilor straine pentru urmatorii 1000 de ani. Dupa persi au venit grecii si apoi romanii. Dar nici macar acele mari imperii nu au putut sterge cu totul traditiile egiptenilor antici.

ALEXANDRU CEL MARE :Alexandru cel Mare a luat controlul Egiptului in anul 332 i.Hr. ca parte a unui plan de a invinge armata persiana. El a instituit o noua capitala si a ordonat construirea unui far magnific. Dar 10 ani mai tarziu, Alexandru se imbolnavi si muri in Babylon. Un general grec numit Ptolomeu a venit apoi la tronul Egiptului. Generalul si descendentii sai au intocmit dinastia Ptolomaca care a condus Egiptul pentru urmatorii 300 de ani. Farul din Alexandria se ridica inalt deasupra insulei, in port. Focul din varful sau ardea zi si noapte, ghidand navele pierdute in valurile furtunilor. In fiecare zi, carute trase de cai carau tone de lemn inauntrul turnului pentru a mentine focul aprins.

STAPANIREA ROMANA :Roma a revendicat Egiptul cand Cleopatra s-a sinucis in 30i.Hr. Pentru urmatorii 600 de ani, Egiptul a fost cosul de paine al Romei, aducand imperiului transporturi constante de faina. Imparatii luau de asemenea aur si argint din minele Egiptului. Dar pe de alta parte, Egiptul a cucerit Roma. Romanii mandri, impresionati de monumente, oameni si cultura antica a Nilului, au imitat multe traditii egiptene chiar si in moarte. Romanii bogati din Egipt isi conservau trupurile, dupa moarte, in mumii. Artistii pictau portretul persoanei decedate si il atasau sicriului, la fel ca mastile din Egiptul Antic.


RAMSES AL II-LEA :Nici un faraon nu a construit mai multe monumente decat Ramses al II-lea. Spioni hititi l-au indemnat sa atace inainte ca trupele sale sa fie pregatite. Batalia s-a sfarsit prin semnarea a ceea ce pare a fi primul tratat de pace din istorie. Dar pacea nu a tinut mult. Ramses al II-lea si faraonii ce i-au urmat au trebuit sa indeparteze multi invadatori ce treceau deserturile pentru a ataca Egiptul.

O MOSTENIRE MODERNA :Cleopatra,chiar si numele ei include cuvantul grec pentru faima. Multumita filmelor si starurilor ca Elizabeth Taylor, Cleopatra a devenit una dintre cele mai faimoase figuri ale lumii antice. Viata si moartea Cleopatrei au fost subiecte pentru nenumarate picturi, scenarii si filme. Scriitorii antici spuneau ca Cleopatra era inteligenta si puternica dar nu o descriau ca fiind frumoasa. Insa cand cei de la Hollywood au facut un film despre marea regina, au ales cea mai cunoscuta si frumoasa actrita a momentului pentru a juca rolul. Nici o regina a Egiptului nu a cunoscut un sfarsit mai tragic decat Cleopatra. Marc Antoniu, sotul ei si un general roman a pierdut o mare batalie pentru controlul Imperiului Roman. Cand Cleopatra a aflat ca victoria ar fi adaugat Egiptul la imperiul sau si ea va fi trecuta prin Roma ca prizonier, a comis sinucidere pentru a muri cu o oarecare demnitate. Conform legendei, Cleopatra a tinut un sarpe pe piept si l-a lasat s-o muste. Oamenii de stiinta spun ca veninul sarpelui ar fi cauzat oprirea brusca a batailor inimii si moartea foarte rapida.

EGIPTUL IN TIMPUL FARAONILOR :Civilizatia egipteana veche a existat aproape 3000 de ani aparent intr-o forma neschimbata ,lasand mostenire capodopere arhitecturale monumentale si comori fabuloase.Piramidele,Sfinxul si mormantul lui Tutankamon sunt admirate si astazi de intreaga lume. Aparut in desert ,Egiptul era la o suficienta distanta de tulburarile Orientului Apropiat.. Un istoric grec a denumit Egiptul ca ,,Darul Nilului''. Locurile propice asezarilor oamenilor erau pe malurile fluviului Nil care parcurge sute de kilometri prin desert,varsandu-se in Marea Mediterana printr-o delta. Spre deosebire de alte rauri Nilul se revarsa si se retrage anual, lasand in urma un sol foarte bogat ,fertil,astfel incat cei care au trait acolo,au putut construi un sistem de irigare bine proiectat. Primele izvoare scrise ale istoriei Egiptului dateaza din 3000 i.Hr, din vremea cand Menes sau Narmer,regele Egiptului de Sus prin cucerirea Egiptului de Jos a unit cele doua state..Intemeietorul primei dinastii a fost Menes,iar regina ultimei dinastii Cleopatra.,care s-a sinucis aproximativ in anul 30 i.Hr. lasandu-se muscata de un sarpe veninos. In perioada antica regele este privit ca un zeu ,desi denumirea de faraon,care inseamna ,,Casa mare'', s-a raspandit doar in Era Noua a Imperiului. Pe timpul Imperiului Antic, Egiptul a fost un stat foarte puternic si preocupat exclusiv de problemele interne. Cea mai mare piramida este cea a faraonului Kheops din Ghiza.Desi erau orientate exact dupa punctele cardinale ,au fost construite cu mijloacele cele mai primitive. In Era Centrala a Imperiului,Egiptul a fost reunificat . Capitala a fost mutata de la Memphis in Egiptul de Sus la Theba.Valea Regilor este locul unde sunt inmormantati multi suverani ,iar Karmac si Luxor au devenit locul constructiilor unor lacasuri de cult. gigantice. Tutankamon este numele unui faraon extrem de tanar ,copil ajuns pe tron la numai 10 ani si a domnit cativa ani .A fost inmormantat in Valea Regilor si mormantul sau a fost acoperit de sfarmiturile rezultate din construirea cavourilor . Cu 3000 de ani mai tarziu ,in 1922 s-a descoperit mormantul lui Tutankamon umplut pana la refuz cu comori..Astfel a devenit Tutankamon cel mai renumit faraon al Egiptului antic. Independenta Egiptului a luat sfarsit odata cu moartea Cleopatrei.

Zeii Egipteni

Ammon este zeul suprem al preoţilor tebani, zeu al soarelui, este reprezentat cu cap de berbec, sau ca un bărbat purtând o tiară cu pene.


Anubis este numele zeului ce ghida spiritele morţilor în lumea de dincolo.

Apis a fost un zeu din Memfis, asociat cu Ptah pentru celebrarea unui cult al fecundităţii. Apis este reprezentat printr-un taur alb cu pete negre.

Apophis era spiritul antic al răului şi distrugerii, care locuia în întunericul etern. Zilnic, aştepta să distrugă Barca Solară a lui Ra care plutea deasupra cerurilor. Uneori, Apophis reuşea să învingă, iar lumea se cufunda în întuneric (eclipsă solară).

Atum este totul, autocreatorul şi sursa tuturor. Pre-există din el însuşi viaţa masculină - Ankh şi justiţia, adevărul.


Bastet a fost zeiţa lunii şi a fecundităţii, ocrotitoarea femeilor gravide,si zeita felinelor ,reprezentată fie într-o formă hieratică, de femeie cu cap de leoaică, fie ca o femeie cu cap de pisică, sau numai ca un cap de pisică


Bes era un zeu foarte urât, însă binefăcător, era ocrotitorul familiilor şi al oamenilor contra duhurilor rele şi animalelor primejdioase.


Geb era un zeu antropomorf, personificând Pământul..


Hator era considerată zeiţa dragostei, a familiilor si a recoltelor..


Heket este zeiţa-broască a naşterii, a creaţiei şi a fertilităţii.

Khnum stăpân al apelor reci, este considerat creatorul tuturor lucrurilor care au fost, sunt şi vor fi. A creat toţi zeii şi a făurit omul pe o roată de olărit.


Horus, fiul lui Isis şi al lui Osiris, zeu protector al Egiptului, este reprezentat cu cap de şoim.


Imhotep a fost arhitectul regal al regelui egiptean Djeser/Joser(Zoser) şi a construit prima piramidă (în trepte) la Saqqara/Sakkarah.


Isis este zeiţa magiei şi a vieţii, a căsătoriei, simbolul armoniei matrimoniale şi fidelităţii femeii faţă de soţ. Isis este una din principalele divinităţi venerate de vechii egipteni.


Maàt era zeiţa adevărului, a dreptăţii şi a armoniei cosmice, personificarea ordinii divine.


Min – Zeul fertilităţii masculine, este de asemeni protector al minelor şi al agriculturii.


Numele lui Nefertum conţine ideea de „perfecţiune”. El este lotusul albastru din care, conform unui mit, răsare soarele.


Neith este zeiţa creatoare a lumii conform textelor gravate în templul din Esna. Ea este mama zeului soare şi poartă pe cap coroana Egiptului de Jos.


Nekhbet (cunoscută şi sub numele de Nechbet sau Nekhebit) a fost zeiţa ocrotitoare a oraşului Nekheb.


Nephthys este protectoarea morţilor şi a zeului cu cap de babuin Hapy.


Nun este numit „Tatăl zeilor”, dar acest titlu subliniază doar vechimea sa necontestată ca element al cosmosului egiptean.


Nut era zeiţa cerului. A fost blestemată de Ra să nu poată naşte 360 de zile pe an, dar Thot a intervenit şi a adăugat anului încă 5 zile.


Osiris a fost un rege legendar, celebru prin vigoarea şi dreptatea cu care guverna Egiptul.


Ptah – Zeul creator în Memphis, simbolizat printr-o mumie cu mâinile întinse, ţinând Sceptrul.


Ra este un zeu egiptean reprezentând o personificare a soarelui, fiind cel mai puternic din toţi zeii.


Sekhmet, „Cea puternică”, reprezentând aspectul puterii zeităţii feminine.


Seth, zeu malefic, stăpân al deşertului, este reprezentat cu trup de ogar, cu coada despicată şi cu botul prelung


Sobek este zul apoei si a inundatiei.


Shu era zeu al aerului şi al răsăritului.


Tefnut era zeiţa umezelii şi a aerului cald şi umed în mitologia egipteană.


Thot, zeu al Cifrelor, inventator al scrisului, reprezentat ca un bărbat cu cap de ibis sau de babuin. Este gardianul morţilor şi intermediarul lor în faţa zeilor.

Pictura Egipteana

Pictura egipteana are rolul de a decora interiorul templelor , al palatelor si al mormintelor . Pictura se confunda la inceputurile artei egiptene cu relieful . Treptat , pictura murala capata o amploare speciala si ia locul reliefului . Se practica tehnica frescei , iar scenele sunt asezate in frize pe toata suprafata peretelui de la sol la tavan .
La fel ca arhitectura si sculptura, si pictura egipteana era subordonata unei ideologii religioase sau politice. Ca atare, trebuia sa respecte traditia si canoanele respective. Uneori pictorul si-a permis unele derogari de la traditionalele canoane. Dar o perpetua evadare, artistul a cautat-o si a gasit-o in perfectiunea executiei. Si aceasta este ceea ce constituie farmecul artei egiptene. Desi integrat in categoria mestesugarilor, artistul se bucura totusi de o oarecare consideratie mai ales ca facea parte din randurile scribilor. Adeseori pictorul era o persoana foarte culta; unii pictori au cultivat cu succes si poezia. Dar cu toata preocuparea propriu-zis estetica in practica artei sale, pictorul nu uita scopul utilitar religios al artei sale .
Ca in cazul reliefului , tematica este foarte bogata , cu scene variate din viata cotidiana ( banchete, dansuri , intreceri sportive , diferite ocupatii etc.) . Functioneaza legea frontalismului si uneori hieratismul . personajele sunt statice sau surprinse in diferite miscari in functie de actiunea desfasurata . Se incearca o incadrare in perisaj si chiar o asezare pe etaje a personajelor pentru a sugera adancimea . Desenul este precumpanitor , linia neagra contureaza accentuat formele , culorile sunt asezate in pata uniforma , fara nuantari care sa dea impresia de volum . ca si la relief , se observa o diferenta intre simplitatea si schematismul reprezentarilor umane si corectitudinea si multimea detaliilor in redarea animalelor .
In Regatul de Mijloc se observa aparitia unor elemente simbolice sau magice si diversificarea paletei cromatice , folosindu-se , pe langa culorile primare , complemetarele ,
Contrastele de inchis-deschis si griurile colorate .
In Regatul Nou , cand fresca ocupa locul dominant in decorarea templelor , mormintelor si palatelor , se observa o modificare a culorilor care devin mai transparente , chiar nuantate , ceea ce confera o picturalitate nemaiintalnita pana acum .

Biblioteca din Alexandria

Vom păşi într-unul dintre cele mai fascinante centre urbane ale Egiptului, oraşul care sintetizează foarte bine, poate cel mai bine, aspectele, pline de contrast, ale vieţii egiptene - Alexandria. şi cum să nu fim încercaţi de admiraţie şi profund respect când ne gândim la provenienţa numelui, la faptul că pentru mai bine de un mileniu şi jumătate a găzduit una dintre cele şapte minuni ale lumii antice - Farul din Alexandria? Dar ne amintim mai ales de una din epocile în care a strălucit ca simbol al culturii pentru întreaga lume - perioada elenistică; aceasta din urmă este cuprinsă între anul 323 î.H., anul morţii lui Alexandru cel Mare, şi anul 31 î.H., când Egiptul e transformat în provincie romană. Întemeiat în anul 331 î.H. de Alexandru Macedon, devenit celebru pentru Farul şi Biblioteca sa, oraşul Alexandria s-a impus drept cel mai mare centru al activităţii ştiinţifice din antichitate şi capitală a regatului Ptolemeilor. A depăşit alte focare vestite de cultură ale lumii elenistice, precum Pergam (Asia Mică), Atena (Grecia), Antiohia (Siria) sau Siracuza (Italia). Cunoaşterea înseamnă putere. Acest principiu a stat la baza dorinţei regelui Ptolemeu I de a crea, în 285 î.H., un loc în care toate valorile culturale şi materiale ale lumii antice să fie reunite sub acelaşi acoperiş. Ideea sa a fost continuată de fiul său, Ptolemeu al II-lea, el însuşi un istoric, ce a scris despre campaniile militare ale lui Alexandru Macedon. Marea Bibliotecă alexandrină făcea parte din celebrul Museion, primul muzeu al lumii, loc dedicat muzelor care patronau diferite activităţi intelectuale, rezervat savanţilor, filosofilor şi poeţilor în scopul cercetării ştiinţifice şi expunerii operelor de artă. Museion-ul se poate asemui cu un complex universitar modern ce reunea săli de lectură, laboratoare, Marea Bibliotecă, un observator astronomic şi chiar o grădină zoologică plus una botanică. Se află în cel mai important dintre cele cinci cartiere ale Alexandriei, numit Bruchium sau Cartierul Regal, astăzi dispărut în cea mai mare parte, datorită în principal mişcărilor de subsidenţă a scoarţei terestre care au modificat, în timp, fizionomia oraşului. Biblioteca din Alexandria se mândrea în secolul I î.H. cu circa 700.000 de volume (cuvânt provenit din latinescul "voluminis" care desemna rulouri de papirus sau de pergament), cea mai mare colecţie de scrieri a lumii antice. Biblioteca nu era deschisă publicului şi avea legi stricte. Suveranii ptolemaici erau cunoscuţi pentru mania lor de a colecţiona astfel de valori spirituale. Ptolemeu al II-lea a cerut tuturor călătorilor care soseau în Egipt să declare orice manuscris pe care-l aveau asupra lor; textele care nu erau încă în colecţie erau copiate înainte de a fi returnate posesorilor, teoretic, cel puţin. Căci s-a dovedit că se înapoiau copii ale acestora, originalele fiind păstrate... Ptolemeu al III-lea a cerut atenienilor manuscrisele cu primele versiuni ale operelor clasice greceşti precum marile tragedii ale lui Eschil, Sofocle şi Euripide. Au fost achiziţionate, de asemenea, cărţile care au aparţinut bibliotecii personale a lui Aristotel, iar marea colecţie a Atalizilor (suveranii regatului elenistic Pergam), de peste 200.000 de volume, a fost transferată de asemenea la Alexandria. Suluri de papirus au fost colecţionate în mai multe limbi (greacă, ebraică, aramaică - limba semitică vorbită în antichitate în Siria, Palestina şi Mesopotamia, arabă, indiană şi, bineînţeles, egipteană), reflectând amestecul etnic al oraşului. Difuzarea culturii a fost mult înlesnită de folosirea în întreaga lume elenistică a limbii greceşti. Una dintre provocările de excepţie a fost traducerea în limba greacă a scripturilor ebraice (prima traducere a celor cinci cărţi ale Vechiului Testament care au alcătuit Torah-ul). Traducerea Vechiului Testament cunoscută sub numele de Septuaginta întrucât a fost săvârşită de cei 70 de cărturari legendari, care au fost izolaţi în prealabil pe Insula Pharos în tot atâtea încăperi... Colecţia conţinea nu numai copii şi originale ale literaturii şi poeziei clasice, ci şi tratate de medicină, matematică, astronomie, la fel ca şi invenţii ştiinţifice. Printre marii savanţi care s-au grupat în jurul Bibliotecii din Alexandria s-au numărat: Eratostene (geograf care a măsurat circum-ferinţa Pământului cu o bună aproximare), Heron (reprezentant al şcolii alexandrine de mecanică, care a descoperit proprietăţile aburului), Aristarh din Samos (mare astronom al secolului al III-lea î.H. care a emis ipoteza heliocentrică, îmbrăţişată ulterior de Copernic), matematicieni ca Euclid, Arhimede, precum şi mari medici ai epocii, Eristratos (a scris multe tratate de anatomie) sau Herophilos (a dedus că locul inteligenţei este creierul, şi nu inima), iar lista ar putea continua. Una dintre cele mai mari tragedii este că cea mai mare parte a cunoaşterii antice scrisă şi păstrată în Bibliotecă este pierdută. Sunt diverse supoziţii privind dispariţia ei. A fost distrusă, poate, de împăratul roman Iulius Cezar în anul 48 î.H., ale cărui trupe au incendiat flota lui Ptolemeu al XIII-lea, iar focul a aprins accidental un depozit plin cu suluri de papirus situat în apropiere de port şi presupus a fi Biblioteca însăşi. Creştinii şi arabii sunt şi ei suspecţi. Dar, cel mai probabil, în timp, Biblioteca a încetat să mai funcţioneze. Doar 700 de ani! Atât a strălucit Marea Bibliotecă a Alexandriei. La sfârşitul secolului al IV-lea d.H., Roma, creştinată deja, a manifestat un interes din ce în ce mai mic pentru misterele elenistice. Fără suport financiar pentru scribi care să copieze vechile texte, volumele au căzut în uitare şi nimeni nu protesta când ele erau împrumutate şi niciodată înapoiate. Astfel, Alexandria a încetat să mai emane strălucire. Soarele a apus... Dar, peste secole, ea a renăscut asemeni păsării Phoenix, graţie unui proiect finanţat de UNESCO şi guvernul egiptean. S-a organizat o competiţie internaţională de proiectare la care au participat peste 500 de echipe de arhitecţi, ea fiind câştigată de o firmă norvegiană, Snoetta. În anul 1988, preşedintele Mubarak a pus piatra de temelie a noii biblioteci, construcţia fiind terminată în anul 2000 cu contribuţia naţiunilor arabe, europene şi a SUA, deopotrivă; inaugurarea acestei lucrări arhitectonice a avut loc în 2002. Locaţia ei este astăzi de-a lungul coastei mediteraneene, în faţa Peninsulei Silsila, ce închide Marele Port înspre răsărit, în locul Cartierului Regal de odinioară. Întregul complex are o suprafaţă de circa 90.000 metri pătraţi, din care mai puţin de jumătate (36.770 metri pătraţi) reprezintă doar biblioteca propriu-zisă. Complexul cuprinde: un centru pentru internet, 6 biblioteci specializate, 3 muzee (Antichităţi, Manuscrise şi Istoria ştiinţei), un Planetarium, un centru de conferinţe, 6 galerii de artă pentru expoziţii temporare şi 7 institute de cercetare. Noua Bibliotecă are o formă geometrică bine definită; este un cilindru vertical trunchiat, pereţii acesteia fiind îndreptaţi către nord, către mare, asemeni pantei acoperişului care atrage cel mai mult ochiul privitorului. Clădirea este dispusă pe 11 etaje şi se întinde pe verticală pe un ecartament de 42 metri (de la 10 metri sub pământ până la 33 metri deasupra), va găzdui în viitor 8 milioane de cărţi. Sala centrală a bibliotecii reprezintă un vast semicerc cu diametrul de 160 metri şi cuprinde 7 din cele 11 etaje, acestea fiind dedicate cititorilor, cărora le sunt puse la dispoziţie 2.000 de scaune. Peretele sudic este acoperit cu plăci de granit cu suprafeţe neregulate, pe care sunt inscripţionate litere din toate alfabetele lumii. Un bazin cu apă înconjoară biblioteca, în care soarele şi lumina electrică se reflectă, evocând prin jocul de umbre şi lumini pereţii templelor egiptene antice. Noua Bibliotecă reprezintă una din cele mai mari lucrări arhitectonice ale ultimelor decenii. Prin înclinarea acoperişului înspre Marea Mediterană, ea simbolizează discul solar care se înclină cu gratitudine în faţa valorii culturale de excepţie a lumii elenistice de odinioară. Dar Biblioteca se vrea şi o fereastră deschisă către lume, un nou imbold dat creierului universal prin susţinerea procesului de învăţare continuă.

Arhitectura in Egiptul Antic

Arhitectura relicioasa si funerara este reprezentativa si definitorie pentru arta egipteana. Ea cuprinde temple de cult, morminte si temple funerare.
Templele de cult sunt construite in fiecare oras si sunt inchinate unui singur zeu (sau faraon). Ele trebuie sa adaposteasca statuia zeului si reprezinta locul de oficiere a ritualurilor de cult de catre preoti si Marele Preot. Templele sunt de plan rectangular si compuse din mai multe spatii. Intrarea in templu este strajuita de doi piloni in forma in forma de trunchi de piramida (de care sunt alipite statui uriase de zei), este precedata de o alee de acces cu statui de sfincsi avand langa intrarea principala un obelisk pe care sunt inscrise hieroglife ce povestesc viata zeului. Dincolo de poarta inalta si ingusta a templului se afla o curte interioara unde sunt asezate altare de rugaciune in coridoare acoperite si sustinute de coloane. Aceasta curte este singurul loc in care pot patrunde credinciosii pentru a adduce ofrande si a se ruga zeilor. Dupa curtea interioara urmeaza sala hipostila cu o multime de coloane uriase decorate cu picture sau hieroglife si sanctuarul compus din mai multe camere si coridoare secrete. In cea mai indepartata si intunecoasa dintre ele se afla statuia zeului. Templul de cult este o constructie monumentala de foarte mari dimensiuni si proportii uriase. El este construite pe baza sistemului stalp (coloana) – grinda, system preferat de multi constructori din antichitate. Cei egipteni nu cunosteau arcul sau bolta.
Coloana egipteana foarte inalta este construita din piatra. Ea indeplineste o functie de sustinere (portanta) si decorative prin forma speciala a fusului sau capitelului. Fusul este cilindric cu suprafata neteda sau fasciculate imitand tijele de flori. Coloanele sunt colorate in rosu, albastru, verde sau galben si inscriptionate cu hieroglife. Capitelurile sunt inspirate din flora locala (lotus, palmier) sau reprezinta capete de zeite (Hator si Isis).
Mormintele exprima cel mai bine importanta pe care o acorda egiptenii vietii de dupa moarte. Acestea sunt ‘locuinte pentru eternitate’ menite sa le slujeasca de adapost in viata vesnica. Pentru aceasta ei construiesc mastabale si piramide. Mastabalele sunt pentru oamenii bogati si clasele conducatoare. In plan simplu, rectangular ele sunt structurate pe doua zone: cea terestra unde se afla camera ofrandelor pentru oficierea ritualurilor de cult, si serdapul care adaposteste statuia defunctului. Zona subterana, la care ajunge prin puturi de acces, este compusa din camere mortuare unde sunt asezate sarcofagele defunctilor si coridoare de acces.
Mormintele puteau fi sapate la peste 210 metri in inima muntelui si la 100 metri adancime – un adapost considerat inviolabil. Dar, foamea si mizeria oamenilor au fost mai puternice decat toate oprelistile materiale si spirituale; in aceste morminte se aflau prea multe comori, aur, argint, pietre pretioase – o zestre bogata pentru lumea cealalta -, despre care obiectele descoperite intacte in mormantul lui Tutankamon nu ofera decat o slaba imagine. La sfarsitul perioadei rameside, in timpul saracirii Egiptului, mumiile regale au trebuit sa fie depuse in niste ascunzatori secrete,spre a fi protejate.
Dar mormintele raman, cu intreaga lor magie. Daca in ceea ce priveste detaliile constructiilor difera, planul de ansamblu ramane identic in cazul tuturor: de obicei trei coridoare, legate unul de altul, pornesc in panta usoara de la intrare pana la cavou. Uneori, in cateva incaperi secundare de dimensiuni reduse, situate in lungul coridorului, era pastrat materialul funerar. Alteori, pe parcursul coridorului aparea brusc un put adanc, sapat cu un scop dublu: impiedicarea eventualilor jefuitori sa patrunda mai departe si colectarea apei care s-ar fi putut eventual infiltra. In cazul cel mai simplu, o anticamera conducea apoi la incaperea principala a mormantului, careia ii erau uneori anexate incaperi secundare; plafonul cavoului era in general sustinut de piloni, iar sarcofagul era depus intr-o usoaa cavitate sapata in sol.
Coridoarele si salile erau acoperite cu basoreliefuri pictate si cu inscriptii, maret cadru, multicolor si magic, al invierii. Cartiile funerare regale ii procurau suveranului formulele a caror cunoastere era indispensabila ducerii la bun sfarsit a calatoriei pe celalalt taram. Aceste mormintecontineau in imagini si texte o adevarata biblioteca a supravietuirii.
Este inca deosebit de impresionant sa te aventurezi in aceste galerii unde lumina dispare foarte neinchipuit de bogat,care se asterne pe stalpi, pe pereti sip e tavane. Deja cu demonii si zeii ei, lumea cealalta parte aproape. Valea Regilor este cu adevarat ‘Intrarea de la Apus’.
Locul si peisajul Vaii Regilor i-au inspirit pe romantici.
Pentru Flaubert ‘peisajul e antropofag’.
La Theophile Gautier: ‘Aceste stanci seamana cu niste oseminte de morti arsi pe rug’; ele isi cersesc prin nenumarate crapaturi picatura de apa ce nu cade nicicand… Ai zice ca sant mormanele de cenusa ramase dintr-un lant muntos care a ars in vremea catastrofelor cosmice, intr-un urias incendiu planetar’ .
In viziunea lui Pierre Loti, ‘Ai crede ca pasesti in nu stiu ce vale a Apocalipsului, cu peretii incinsi. Tacere si moarte, fara prea multa limpezime, in lucirea neintrerupta a unui soi de posaca apoteoza’. Frumoase efecte stilistice, desogur, dar cat de indepartate de spiritual egiptean, care nu se gandea la moarte ci la viata.
In acest loc grandiose, neobisnuit pentru oameni, poarta a Apusului, muntele adapostea sperantele mereu reinnoite intr-o viata vesnica, chezasuita de magia formelor, a culorilor si a cuvintelor.
Regele-erou a fost si un mare rege constructor. Dupa ramesizi ia sfarsit era marilor constructii.
Piramidele, destinate faraonilor si familiei lor, sunt construite din blocuri de piatra. Fiecare faraon se ingrijeste inca din timpul vietii sa-si construiasca mormantul. Piramidele sunt astfel structurate incat in interiorul lor se afla camera ofrandelor, serdapul si chiar camere mortuare (unele false), iar in subteran numeroase coridoare sau camere mortuare separate si greu accesibile. Prima piramida construita a fost cea in trepte a faraonului Djeser de la Sakkarah, apoi cea de forma romboidala, ajungandu-se la forma de piramida propriu-zisa.
Templul funerar este o constructie complexa de foarte mari dimensiuni si care indeplineste si functia de templu de cult sip e cea de mormant (in subteran). Templele funerare sunt construite de catre faraoni sau membrii ai familiei regale si sunt adeseori sapate partial (semihipogeu) sau integral in stanca (hipogeu).
In ‘palatele de milioane de ani’ – care se numesc temple funerare – cultul este adus regelui defunct si zeilor in acelasi timp. Acest lucru se intampla incepand cu dinastia a xvlll-a; pana atunci cultul funerar regal era distinct fata de celelalte. Pe de alta parte templul divin si templul funerar nu se pot confunda, in ciuda similitudinilor evidente, care privesc forma insasi a edificiului – planul sau – si calitatea ‘personalitatilor’ care sant slujite aici. Pe de o parte, templele funerare sunt situate in general nu departe de mormantul de care le leaga natural or, prin urmare pe malul stang teban. Pe de alta parte, egiptenii fac chiar ei distinctia intre ‘casele zeilor’ si ‘palatele de milioane de ani’. Cel mai original:templu cenotaf al lui Seti l de la Abydos(templul efectiv al lui Seti l, cu plan classic, se gaseste la Sheikh abd el Quarnah, pe malul stang al Nilului, la Teba, nu departe de mormantul sau sapat in Valea Regilor.
Arhitectura egipteana cuprinde si alte tipuri de constructii: forturi de aparare, palate si case particulare. Acestea au fost construite mai ales din caramizi uscate la soare, putin rezistente in timp. Multe din informatiile despre aceste constructii sunt cuprinse in texte hieroglife.
Exemplificari: Mastabalele de la Abydos, Piramida in trepte de la Sakkarah, Piramida romboidala de la Dasur, Piramidele lui Keops, Kefren si Mikerinos (ansamblul de la Giseh), templul reginei Hatsepsut de la Deir-el-Bahri

Mormantul lui Ramses ll de la Abu-Simbel

Misterul Reginei Nilului...

Cleopatra, născută în anul 69 î.Hr. a devenit Cleopatra a VII-a a Egiptului, la moartea tatălui său, Ptolemeu al XII-lea, în anul 51 î.Hr.. Ea intenţionase revigorarea tradiţiilor Egiptului de odinioară, căutând sprijinul lui Iulius Cezar şi Marc Antoniu. Moartea ei legendară şi felul cum cucerise inimile celor doi generali, ambiţiile ei privind gloria Egiptului elenistic şi opoziţia faţă de Imperiul Roman, o consacrară drept una din cele mai celebre femei din istorie.
Cleopatra domneste impreuna cu fratele ei Ptolemeu al XIII-lea, sub titlul oficial de soţ al ei. Cleopatra şi Ptolemeu au fost membri ai dinastiei macedonene care a guvernat Egiptul de la moartea lui Alexandru cel Mare (în 323 î.Hr.). Deşi Cleopatra nu avea sânge egiptean, ea a fost singura din casa ei care a învăţat limba egipteană. Pentru a-şi spori influenţa asupra poporului egiptean, a fost proclamată fiica lui Ra, zeul soarelui la egipteni. La scurt timp, Cleopatra a avut neînţelegeri atât cu fratele cât şi cu sora sa, Arsinoe, care au dus în anul 48 î.Hr. la un război civil.
Cleopatra a fost considerată dintotdeauna drept cea mai frumoasă femeie din lume. "Dacă nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt, faţa lumii ar fi fost alta", spunea Blaise Pascal despre regina Egiptului. Pascal credea că femeile cu nasul lung sunt mai atrăgătoare şi că poate acest amănunt i-ar fi atras pe Cezar şi pe Marc Antoniu. În realitate, nu se ştie cum arăta nasul Cleopatrei.

După moartea lui Marc Antoniu, Alexandria fusese cucerită de romani, care înconjuraseră mausoleul Cleopatrei. După ce aflase că va fi trimisă în lanţuri la Roma, ca trofeu al lui Octavian, Cleopatra se pregăti pentru o moarte demnă de o regină, luând mese fastuoase şi îmbrăcând cele mai bune haine ale ei. Lui Octavian îi trimise un testament conform căruia dorea să fie înmormântată alături de iubitul ei, Marc Antoniu, şi îl lăsa la conducerea Egiptului pe fiul ei Cezarion, drept Ptolemeu al XV-lea. Neacceptând să ajungă sub dominaţia lui Octavian, Cleopatra s-a sinucis la 12 august 30 î.Hr., probabil prin muşcături de vipere. Trupul Cleopatrei a fost îngropat alături de Marc Antoniu, pe ţărmul Marii Mediterane, cu toată pompa. Apoi, Octavian l-a executat pe fiul Cleopatrei (Cezarion), aflându-se în drum spre India. A anexat Egiptul Imperiului Roman şi a folosit avutul Cleopatrei pentru a-şi plăti veteranii.

Potrivit istoricilor, în timp ce se afla în mausoleu, Cleopatra le ceruse sclavilor să aducă un coş cu un şarpe (sau cu 2 şerpi). Ea ar fi luat şarpele şi l-ar fi pus la sân, unde ar fi primit muşcătura ucigătoare. Se spune că agonia reginei ar fi durat 3 ore. Unii cercetători identifică şarpele cu o viperă egipteană, alţii cu o cobră, simbolul coroanei faraonilor. Şarpele ar fi muşcat-o în dreptul inimii, ceea ce ar fi provocat moartea rapidă. Se mai spune că ea murise alături de 2 sclave. Alţi cercetători cred că sinuciderea prin otravă de şarpe ar fi fost demnă de o regină, dar au dubii în privinţa acestei metode dată fiind durata scurtă de agonie, susţinută de documente. Mulţi spun că Cleopatra ar fi fost ucisă cu o lovitură de sabie dată pe ascuns chiar de Octavian, care voia să se descotorosească de ea. El ar fi şi autorul teoriei sinuciderii.