Arhitectura in Egiptul Antic

Arhitectura relicioasa si funerara este reprezentativa si definitorie pentru arta egipteana. Ea cuprinde temple de cult, morminte si temple funerare.
Templele de cult sunt construite in fiecare oras si sunt inchinate unui singur zeu (sau faraon). Ele trebuie sa adaposteasca statuia zeului si reprezinta locul de oficiere a ritualurilor de cult de catre preoti si Marele Preot. Templele sunt de plan rectangular si compuse din mai multe spatii. Intrarea in templu este strajuita de doi piloni in forma in forma de trunchi de piramida (de care sunt alipite statui uriase de zei), este precedata de o alee de acces cu statui de sfincsi avand langa intrarea principala un obelisk pe care sunt inscrise hieroglife ce povestesc viata zeului. Dincolo de poarta inalta si ingusta a templului se afla o curte interioara unde sunt asezate altare de rugaciune in coridoare acoperite si sustinute de coloane. Aceasta curte este singurul loc in care pot patrunde credinciosii pentru a adduce ofrande si a se ruga zeilor. Dupa curtea interioara urmeaza sala hipostila cu o multime de coloane uriase decorate cu picture sau hieroglife si sanctuarul compus din mai multe camere si coridoare secrete. In cea mai indepartata si intunecoasa dintre ele se afla statuia zeului. Templul de cult este o constructie monumentala de foarte mari dimensiuni si proportii uriase. El este construite pe baza sistemului stalp (coloana) – grinda, system preferat de multi constructori din antichitate. Cei egipteni nu cunosteau arcul sau bolta.
Coloana egipteana foarte inalta este construita din piatra. Ea indeplineste o functie de sustinere (portanta) si decorative prin forma speciala a fusului sau capitelului. Fusul este cilindric cu suprafata neteda sau fasciculate imitand tijele de flori. Coloanele sunt colorate in rosu, albastru, verde sau galben si inscriptionate cu hieroglife. Capitelurile sunt inspirate din flora locala (lotus, palmier) sau reprezinta capete de zeite (Hator si Isis).
Mormintele exprima cel mai bine importanta pe care o acorda egiptenii vietii de dupa moarte. Acestea sunt ‘locuinte pentru eternitate’ menite sa le slujeasca de adapost in viata vesnica. Pentru aceasta ei construiesc mastabale si piramide. Mastabalele sunt pentru oamenii bogati si clasele conducatoare. In plan simplu, rectangular ele sunt structurate pe doua zone: cea terestra unde se afla camera ofrandelor pentru oficierea ritualurilor de cult, si serdapul care adaposteste statuia defunctului. Zona subterana, la care ajunge prin puturi de acces, este compusa din camere mortuare unde sunt asezate sarcofagele defunctilor si coridoare de acces.
Mormintele puteau fi sapate la peste 210 metri in inima muntelui si la 100 metri adancime – un adapost considerat inviolabil. Dar, foamea si mizeria oamenilor au fost mai puternice decat toate oprelistile materiale si spirituale; in aceste morminte se aflau prea multe comori, aur, argint, pietre pretioase – o zestre bogata pentru lumea cealalta -, despre care obiectele descoperite intacte in mormantul lui Tutankamon nu ofera decat o slaba imagine. La sfarsitul perioadei rameside, in timpul saracirii Egiptului, mumiile regale au trebuit sa fie depuse in niste ascunzatori secrete,spre a fi protejate.
Dar mormintele raman, cu intreaga lor magie. Daca in ceea ce priveste detaliile constructiilor difera, planul de ansamblu ramane identic in cazul tuturor: de obicei trei coridoare, legate unul de altul, pornesc in panta usoara de la intrare pana la cavou. Uneori, in cateva incaperi secundare de dimensiuni reduse, situate in lungul coridorului, era pastrat materialul funerar. Alteori, pe parcursul coridorului aparea brusc un put adanc, sapat cu un scop dublu: impiedicarea eventualilor jefuitori sa patrunda mai departe si colectarea apei care s-ar fi putut eventual infiltra. In cazul cel mai simplu, o anticamera conducea apoi la incaperea principala a mormantului, careia ii erau uneori anexate incaperi secundare; plafonul cavoului era in general sustinut de piloni, iar sarcofagul era depus intr-o usoaa cavitate sapata in sol.
Coridoarele si salile erau acoperite cu basoreliefuri pictate si cu inscriptii, maret cadru, multicolor si magic, al invierii. Cartiile funerare regale ii procurau suveranului formulele a caror cunoastere era indispensabila ducerii la bun sfarsit a calatoriei pe celalalt taram. Aceste mormintecontineau in imagini si texte o adevarata biblioteca a supravietuirii.
Este inca deosebit de impresionant sa te aventurezi in aceste galerii unde lumina dispare foarte neinchipuit de bogat,care se asterne pe stalpi, pe pereti sip e tavane. Deja cu demonii si zeii ei, lumea cealalta parte aproape. Valea Regilor este cu adevarat ‘Intrarea de la Apus’.
Locul si peisajul Vaii Regilor i-au inspirit pe romantici.
Pentru Flaubert ‘peisajul e antropofag’.
La Theophile Gautier: ‘Aceste stanci seamana cu niste oseminte de morti arsi pe rug’; ele isi cersesc prin nenumarate crapaturi picatura de apa ce nu cade nicicand… Ai zice ca sant mormanele de cenusa ramase dintr-un lant muntos care a ars in vremea catastrofelor cosmice, intr-un urias incendiu planetar’ .
In viziunea lui Pierre Loti, ‘Ai crede ca pasesti in nu stiu ce vale a Apocalipsului, cu peretii incinsi. Tacere si moarte, fara prea multa limpezime, in lucirea neintrerupta a unui soi de posaca apoteoza’. Frumoase efecte stilistice, desogur, dar cat de indepartate de spiritual egiptean, care nu se gandea la moarte ci la viata.
In acest loc grandiose, neobisnuit pentru oameni, poarta a Apusului, muntele adapostea sperantele mereu reinnoite intr-o viata vesnica, chezasuita de magia formelor, a culorilor si a cuvintelor.
Regele-erou a fost si un mare rege constructor. Dupa ramesizi ia sfarsit era marilor constructii.
Piramidele, destinate faraonilor si familiei lor, sunt construite din blocuri de piatra. Fiecare faraon se ingrijeste inca din timpul vietii sa-si construiasca mormantul. Piramidele sunt astfel structurate incat in interiorul lor se afla camera ofrandelor, serdapul si chiar camere mortuare (unele false), iar in subteran numeroase coridoare sau camere mortuare separate si greu accesibile. Prima piramida construita a fost cea in trepte a faraonului Djeser de la Sakkarah, apoi cea de forma romboidala, ajungandu-se la forma de piramida propriu-zisa.
Templul funerar este o constructie complexa de foarte mari dimensiuni si care indeplineste si functia de templu de cult sip e cea de mormant (in subteran). Templele funerare sunt construite de catre faraoni sau membrii ai familiei regale si sunt adeseori sapate partial (semihipogeu) sau integral in stanca (hipogeu).
In ‘palatele de milioane de ani’ – care se numesc temple funerare – cultul este adus regelui defunct si zeilor in acelasi timp. Acest lucru se intampla incepand cu dinastia a xvlll-a; pana atunci cultul funerar regal era distinct fata de celelalte. Pe de alta parte templul divin si templul funerar nu se pot confunda, in ciuda similitudinilor evidente, care privesc forma insasi a edificiului – planul sau – si calitatea ‘personalitatilor’ care sant slujite aici. Pe de o parte, templele funerare sunt situate in general nu departe de mormantul de care le leaga natural or, prin urmare pe malul stang teban. Pe de alta parte, egiptenii fac chiar ei distinctia intre ‘casele zeilor’ si ‘palatele de milioane de ani’. Cel mai original:templu cenotaf al lui Seti l de la Abydos(templul efectiv al lui Seti l, cu plan classic, se gaseste la Sheikh abd el Quarnah, pe malul stang al Nilului, la Teba, nu departe de mormantul sau sapat in Valea Regilor.
Arhitectura egipteana cuprinde si alte tipuri de constructii: forturi de aparare, palate si case particulare. Acestea au fost construite mai ales din caramizi uscate la soare, putin rezistente in timp. Multe din informatiile despre aceste constructii sunt cuprinse in texte hieroglife.
Exemplificari: Mastabalele de la Abydos, Piramida in trepte de la Sakkarah, Piramida romboidala de la Dasur, Piramidele lui Keops, Kefren si Mikerinos (ansamblul de la Giseh), templul reginei Hatsepsut de la Deir-el-Bahri

Mormantul lui Ramses ll de la Abu-Simbel